Recenzie Felinare Stinse de Cristina Oțel

Sorina este o adolescent atipică.
Uneori uită.
Uneori își pierde cunoștința.
Uneori se sufocă.
Deși se implică în problemele infantile ale prietenilor ei și are o viață normală, Sorina trăiește din întrebări și dorința de a căpăta răspunsuri. Nu își descifrează identitatea, iar acest lucru o macină, iar halucinațiile care îi produc un rău atât phisic, cât și fizic, nu îi dau pace.
Adrian este caracterizat de o veselie incredibilă. Înconjurat de secrete și incertitudini, acesta face tot posibilul să îi redea bucuria. Dar afecțiunea lui îi dă de bănuit Sorinei și aceasta se trezește întrebând de ce un băiat pe care abia l-a cunoscut se comportă de parcă ar cunoaște-o de o viață?
Îi spune că o să rămână mereu lângă ea.
I-a mai promis cineva acest lucru. Dar cine?





My opinion:

Este prima carte pe care o citesc de la Editura Quantum. Și înainte de a-mi oferi părerea în legătură cu această carte, vreau să le mulţumesc din suflet editurii pentru că a decis să ne numărăm printre colaboratorii lor. Noi, echipa Cărți cu Colți, știm că e o mare responsabilitate când vine vorba de autorii noștrii români. De aceea vrem din tot sufletul, în special eu, să văd cât mai mulți autori de ai noştri cât mai sus pe scala literaturii. Și de ce nu, să fie studiați chiar și în școli.

Știu că am promis o recenzie video a acestei cărți, însă cred că îmi este mai uşor să îmi exprim sentimentele prin scris de această dată și mai ales să mă fac înțeleasă, pentru că, Oh, boy! cartea asta chiar a fost ceva despre care merită să scrii.

După cum știți și cred că mulți dintre voi deja ați citit această carte, Cristina Oțel este o autoare nouă în lumea literaturii. Însă asta nu a oprit-o în a demonstracă, gândurile oricât de importante ar părea pentru tine și la fel de neimportante pentru altcineva trebuie împărtășite. Iar pentru asta vreau să o felicit din tot sufletul, pentru că necesită un foarte mare curaj a te expune prin cartea ta întregii lumi.

Nu sunt o fană a genului românce. Mulți dintre voi știți asta, alți, dacă nu, descoperă acum. Știam în ce mă bag când am decis să citesc această carte. Dar totuși, sunt unele cazuri când care o carte, chiar dacă și românce, mă surprind în asemenea hal, încât o recomand și celui mai mare dușman al meu (nu că aș avea așa ceva... well.. who knows... Anyway!) :)) Back to our thing. Primele 100-150 de pagini m-au dat gata; în sensul că le-am adorat cu fiecare por al meu și le-am respirat cu fiecare răsuflare. La fiecare cuvânt scris și citit de mine mă simțeam din ce în ce mai apropiată de carte. Și asta, pentru că, expunea niște gânduri în care eu cred, niște principii și niște adevăruri care, poate pentru unii nu se văd cu ochiul liber, dar pentru alți e trăit cu fiecare senzație de încălcare al lui. Tind să cred că primele 100-150 de pagini au fost pur filozofice, chiar dacă se amestecau cu mersul încetișor al poveștii. Și deși au fost transmise prin prisma personajului feminin acele gânduri, tind să cred că de fapt, acele gânduri erau transmise de autoare. Iar pentru asta, cartea m-a avut la degetul ei mic.

Scrisul a fost cel care m-a surprins cel mai tare. Pentru o novice în această lume plină de „rechini” reușește să i-a cuțitul în mână și să-și traseze propriul drum. Chiar dacă cuvintele erau unele mai sus proporţionate, să zic așa, față de orice carte românce am citit eu, povestea a fost transmisă exemplar. Gândurile nu s-ar pierdut, nici mesajul său morala. Iar pentru asta, JOS PĂLĂRIA!

Însă după cele 150 de pagini, totul s-a cam destrămat pentru mine. Nefiind o fană a genului, nu m-a putut acapara pe cât aș fi vrut eu. Și asta pentru că unele scene și totodată replici mi se păreau clișeice. Dar asta e buba mea. Iubirea dintre cele două personaje, Sorina și Adrian, e una care merita povestită peste mări și țări, prinţe stele și dincolo de ele. Suferința prin care trece Sorina e atât de pură și de nostalgică, încât îți vine să sari în carte pentru a o putea salva deși știi că Adrian e singurul capabil a-i aduce soarele pe stradă. Este o poveste de dragoste care necesită să fie descoperită de absolut toată lumea, pentru că nu știi niciodată ce remedii poate aduce în viața ta.

Cristina Oțel, și-a expus „copilul” în lumea asta crudă și plină de prejudecăți cu scopul de a ne arăta, prin prisma lui, cât de greșit ne sunt uneori comportamentele, printr-o carte care exprimă suferință până la ultima pagină.

Cartea, de la copertă, file, pagini și miros, până la conținutul ei, merită descoperită. Merită devorată de pasionați de românce și merită tratată ca atare de cei mai puțin atrași de acest gen. Chiar dacă nu a fost cartea perfectă pentru mine, pe care o caut în toate cărțile, chiar dacă povestea nu a decurs așa cum m-aș fi așteptat, asta nu înseamnă că nu trebuie descoperită și promovată mai departe.

Cartea are 383 de pagini, copertă tip paperback și poate fi comandată de pe site-ul Editurii Quantum.

Favorite quotes:

Toți avem demonii noștri. Important este să nu te transformi într-unul dintre ei.

E o societate care nu te ajută, ci te îngroapă.

Societate în care toți mințim.

Nu pot afirma că am suficient curaj cât să mă îndepărtez de oamenii ce distrug o părticică din mine în fiecare zi.

Defectul nostru, al oamenilor, este că ne obișnuim ușor cu ceea ce primim. Niciodată cu ceea ce pierdem.

Și, la final, toate se pierd.

Și noi ne pierdem.