Într-un imperiu care se desfată cu războaie și cu înrobirea celor învinși, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilități: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar lumea îi este dată peste cap atunci când își întâlnește sufletul-pereche – un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreaga lume.
Urmându-și instinctul, sfârșește prin a-l cumpăra pentru o sumă imensă de bani. Însă băiatul deține un secret, iar Kestrel află în curând că prețul pe care l-a plătit pentru o altă ființă umană e mult mai mare decât și-ar fi putut imagina.
„Fiecare rând din Blestemul câştigătorului este minunat. Povestea este meşteşugit urzită, iar dilemele personajelor m-au fascinat şi mi‑au sfâşiat inima. Am avut parte de o lectură rară şi cu totul specială: nu am ştiut niciodată ce avea să se întâmple pe pagina următoare. Am iubit-o. Mai vreau.”
Kristin Cashore
“Blestemul câştigătorului îţi taie răsuflarea, e un triumf liric al cărţilor YA fantasy. Marie Rutkoski scrie cu o forţă extraordinară şi a creat o epopee de o frumuseţe temerară. E o carte care trebuie citită.”
Ann Aguirre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu