Recenzie Acorda-mi acest vals de Zelda Fitzgerald

Romanul Acorda-mi acest vals este mai mult decat o fictiune autobiografica. Este o parte dintr-un joc de oglinzi pe care Zelda si Scott Fitzgerald si le asaza unul in fata celuilalt si in care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot asa cum in viata lor reala s-au pierdut intr-o spirala a excesului si nefericirii.

Alabama, mezina familiei judecatorului Beggs, este o tanara din Sud, dezinhibata si plina de vivacitate, dornica sa isi traiasca viata dupa propriile reguli. Trecand peste dezacordul parintilor si depasindu-si ezitarile, se casatoreste cu David Knight, un tanar cu o situatie precara, dar cu dorinta si vointa de a reusi in arta... Doi indragostiti in care nu este greu sa ii recunoastem pe Zelda si pe Scott Fitzgerald, al caror destin ii va uni intr-o relatie de cuplu pe cat de fascinanta, pe atat de distructiva. Afisarea aparentelor stralucitoare si goana dupa placeri nu pot masca insa sentimentele de nesiguranta ale protagonistilor, tot asa cum viata traita la maxim si sfidarea conventiilor isi au pretul lor. Fie la New York sau Paris, pe Coasta de Azur sau in Napoli, gelozia sau indiferenta, singuratatea in cuplu, obsesia perfectiunii si ratarea sunt traite de cei doi cu aceeasi intensitate. Ranita in acest vartej al placerilor si al ratarilor, Alabama se intoarce acasa, pentru a incerca sa isi gaseasca echilibrul si sa se recompuna.

My opinion:

De ceva vreme mi-a facut cu ochiul aceasta carte. Si mai ales coperta ei. Cred ca este una dintre cele mai minunate coperti pe care editura Humanitas le-a scos vreodata. Iar titlul… OMG. Cum sa nu vrei sa citesti cartea asta?! Asa ca mi-am facut curaj, am cumparat-o, si m-am si apucat de ea.

Auzisem de la cateva persoane, atat de la noi, cat si din strainatate, ca nu prea este formidabila cartea si ca regreta ca au citit-o. Si ma tot gandeam… „Ce nu poate sa iti placa la o asemenea carte?! I mean, are numele Fitzgerald pe ea. Asta zice tot!” Well, wrong idea, guys. Cand va apucati sa cititi cartea asta, sa nu plecati de la premisa de la care am plecat eu. E cu totul diferita de abordarea si scrisul lui F. Scott Fitzgerald.

Chiar din primele pagini am inteles de ce lumea nu prea a prins gustul acestei carti si a renegat-o din prima. Normal, Zelda, nu e ceva mega scriitoare ca sotul ei, Francis, dar… nici ea nu se lasa mai prejos. Inca din primele pagini poti sa vezi scrisul greoi al autoarei. Foloseste mult prea multe metafore, iar pe cand de gandesti ca ai prins firul actiunii… BOOM! Nu ai inteles nimic. De aceea, va spun, aveti rabdare cu acesta cartea.

Lasand la o parte stilul incetinitor de a povestii lucrurile si impopotanarea fiecarui obiect cu cromatica albastrului, cartea spune ceva. Arata poveste de dragoste dintre Zelda Fitzgerald (Alabama Beggs) si F. Scott Fitzgerald (David Knight). Si nu este o poveste simpla de dragoste, pentru ca viata acestora a fost una foarte tumultoasa. 

Si mai ales in perioada anilor `20. Pe cat de eleganta e aceea perioada, pe atat de complicata e de inteles pentru ochii secolului XXI. Dar tot odata fascinant de descoperit. Este o perioada in care as fi vrut sa fii trait.

Alabama este fiica cea mai mica a unui judecator. Chiar de la inceputul cartii, poti vedea cat de diferita este ea, in comparatie cu restul familiei. Mai ales pentru ca nu o poti incadra intr-un tipar. Pe cat de sensibila e, pe atat de puternica lumea o considera.

Un lucru e cert, este o femeie foarte ambitioasa, iar cand isi pune in plan ceva, il duce la indeplinire, iar nimeni nu ii poate sta in cale, nici macar cresterea copilului ei. Pe cat de modesta e, cu atat cheltuie mai multi bani. O poti considera o enigma, si totusi nu. Ai toate faptele care ii definesc caracterul, si totusi, nu ii poti atribui o eticheta.

„Uneori, chipul tau arata ca un suflet ratacit prin ceturile unei lande scotiene.”

„Alegerile, spuse Alabama, sunt un privilegiu pentru care suferim in viata.”

Iar despre David, mi s-a parut un personaj misogin, care o raneste pe Alabama, chiar si cand nu vrea asta, insa, parca nu se poate abtine. Insa un lucru e de necontestat la el: iubirea sa pentru Alabama.

Defapt, iubrea celor doi e asa de mare unul pentru celalalt, incat se indeparteaza tot mai mult. Cee ce ii face mai puternici, in acelasi timp ii face mai slabi. E minunat sa vezi cum un lucru benefic, poate fi si in acelasi timp malefic pentru tine si persoana de langa tine.

Este o carte foarte interesanta, mai ales daca vrei sa descoperi putin din istoria si viata unor scriitori care au facut istorie pentru lumea literaturii univerasale.

Parerea mea, nu o lasa din mana. Descoper-o pana la sfasit si 

nu o sa regreti. Vei trece peste acel scris greoi, aceea povestire plina de melci, si vei descoperii frumusetea cartii, frumusetea iubirii anilor `20 dintre Alabama (Zelda) si David (Francis).

Mie mi-a placut, de la titlu, la coperta, pana la continut. Mi-a placut pentru ca am reusit sa patrund intr-o viata de familie unde totul pare perfect, atat pentru lumea exterioara, cat si pentru cei doi, insa nu e asa. Iar tu stii asta. Ei…nu.

Cartea are 271 de pagini, coperta paperback si o puteti comanda pe site-ul Editurii Humanitas.

Favorite quotes:

„Un barbat puternic ii poate duce singur in spate pe multi altii, daca subscrie pentru progeniturile sale la filozofia naturala intr-o maniera conventionala, spre a-i oferi familiei aparenta unui scop.”

„Tinerete si maturitate – un soi de funicular hidraulic, unde varsta, cu mai putin lichid de convingere in rezervor, insista sa contrabalanseze balastrul tineretii.”

„ – Nu inteleg de ce mereu fiica-mea trebuie sa-si aleaga amicele tocmai din drojdia societatii, spuse el intr-o zi.

 - Depinde din ce parte privesti lucrurile, protesta Millie. Drojdia poate fi uneori valoroasa.”

„ … - daca a sti inseamna sa-ti ajustezi perceptiile pentru a le face sa intre in partea vizibila a mozaicului vietii, atunci da, stia. Daca a sti inseamna sa vem o pozitie fata de lucrurile pe care nu le-am trait niciodata si sa pastram agnosticismul fata de cele pe care le-am incercat, atunci da, stia.”

„Ajunse la concluzia ca a fi indragostit inseamna, pur si simplu, a-i prezenta altei persoane faptele tale trecute, cele mai multe in pachete atat de voluminoase, incat nu mai reusesti sa le tii singur de sforile care se desfac. Sa cauti iubirea este ca si cum ai cere un nou punct de plecare, isi spuse ea, o noua sansa in viata.”

„…dar… David, este asa de greu sa fii doi oameni intr-un singur – unul care vrea sa traiasca numai dupa legile lui, si celalalt care vrea sa pastreze toate lucrurile dragi ca mai  inainte si sa fie pe mai departe iubit, vegheat si ocrotit.”

„Nu exista, in realitate, o fiinta mai materialista decat artistul care cere inapoi de la viata de doua ori mai mult, plus risipa si costurile in materie de emotii.”

„Suntem foarte fericiti, repeta ea, asa cum ar fi spus Millie, dar se pare ca nu ne pasa prea mult sa aflam daca suntem sau nu cu adevarat. Presupun ca ne asteaptam la ceva mai spectaculos.”

„ – Sunteti artista? Intreaba englezul.

-          Nu.

-          Dar v-am auzit cantand.

-          Pentru ca sunt fericita sa constat ca imi unt de ajuns mie insami.”

„Alegerile, spuse Alabama, sunt un privilegiu pentru care suferim in viata.”

„Uneori, chipul tau arata ca un suflet ratacit prin ceturile unei lande scotiene.”

„Sa privesti in ochii ei era ca si cum ai inainta printr-un lung tunel de piatra, cu o geana de lumina cenusie la celalalt capat, orbecaind prin mocirla ce acopera fundul rotunjit si alunecos.”

„Viata ei in afara era ca efortul pe care il faci dimineata pentru a-ti aminti un vis din noaptea de dinainte.”

„A privi in ochii femeii era ca si cum ai privi acele jocuri cu piramide alb cu negru, unde sunt uneori sase si alteori sapte patrate. A privi in ochii ei era sa incerci aceasta iluzie optica.”

„Pentru ca alinarea, Bonnie, este o chestiune de a privi in urma si de a te astepta la ceva…”

„Oamenii sunt ca almanahurile, Bonnie – niciodata nu gasesti in ele informatii pe care le cauti, dar sfaturile pe care le citesti din intamplare merita efortul de a le rasfoi.”

„Moartea este singurul fel de eleganta veritabila.”

„Este asa de usor sa fii ibit – asa de greu sa iubesti, raspunse David.”

„Este un lucru care ma caracterizeaza foarte bine. Arunc totul intr-o gramada mare pe care o numesc „trecut” si, dupa ce am golit acest izvor care eram eu candva, sunt gata sa merg mai departe.”