Recenzie Orase de hartie de John Green

Lumea se rastoarna cu doar cateva saptamani inainte de terminarea liceului: Margo reapare in viata lui Quentin. In toiul noptii, imbracata in costum de ninja, gata pentru o noua aventura. Extravaganta, frumoasa, imprevizibila si independenta, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Indragostit iremediabil de ea, o urmeaza orbeste, incantat sa ia parte la planurile jucause si vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai ca fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost intotdeauna o enigma, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai gaseste nimic altceva decat indicii… lasate de ea pentru el. De aceea, decide sa le urmeze.

My opinion:

Am terminat de ceva vreme cartea asta si doar acum m-am putut decide sa imi astern gandurile si parerea pur personala despre aceasta carte. Why? Inca sunt indecisa daca mi-a placut cartea asta la nebunie sau daca nu mi-a placut asa de mult pe cat as fi vrut eu. Si asta pentru ca am asteptari… Mai ales cand vine vorba de o carte scrisa de John Green.

(*Thanks Cruela.* *bitch*)

Am citit aproape toate cartile pe care John Green le-a scris, asa ca in privinta scrisului nu am nicio reactie negativa. A fost la fel de super si de detaliat pe cat ar dori un cititor. Plus plin, plin de citate magnifice care iti raman in cap o buna bucata de vreme. Si sa nu uitam de tipicul umor a la John Green. PERFECTION.

Actiunea…. Well, pot sa spun ca ma zdurncinat cat de cat. La sfarsitul cartii, cand am inchis-o, pur si simplu am stat un moment si m-am inholbat la tavan intrebandu-ma: Ok, ce naiba sa intampla adineauri? WTF? Ceea ce e chiar awesome, daca stai sa te gandesti. Iar daca m-ai fi intrebat in acel moment ce cred despre ea, nu cred ca as fi putut sa iti dau un raspuns clar. Mi-a placut stilul povesti, in sensul ca e ceva nou si placut, insa au fost unele momente in care chiar imi vinea sa inchid cartea si sa nu o mai citesc. A fost putin plictisitoare, trebuie sa recunosc asta. Insa in rest, nu am avut probleme. Cred :D Vedeti, nici acum nu ma pot decide. Ceea ce cred ca e un lucru bun... si nu.

Personajele: Mi-a placut extrem de mult de Quentin. Ma regasesc foarte mult in el, incat cred ca e versiunea mea masculina. Adora plictiseala, comoditatea, vrea un viitor cat mai bun pentru el, si se indragosteste de cine nu trebuie, sau poate pe cine chiar nu poate avea la momentul respectiv. Insa cred ca dragostea asta pentru Margo chiar nu e una malefica, ci una benefica. Ii ofera lui Quentin o alta perspectiva a vietii, dincolo de patul din camera lui, dincolo de micul lui oras de hartie.

Iar Margo… doamne, fata aia chiar e nebuna. O urasc si o iubesc in acelasi timp. Mi-ar placea sa fiu ca ea si as ura daca as deveni ea. Ciudat nu? ca un personaj sa te faca sa simti atat de mult lucruri. Si asta e puterea lui John Green. Poate mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre ea si felul cum gandeste. Chiar ar fi fost placut sa am o particica in care sa o inteleg si sa nu fiu la mijloc cu sentimentele mele pentru ea. Urasc indecizia, dar cred ca asta a fost scopul lui John Green, love or hate, it's fine by me.

Cartea este foarte interesnta, in perspectiva ca iti deschide anumite cai de gandire pe care nu cred ca ai fi putut vreodata sa le gandesti  si in plus iti ofera si o poveste prin asta. Una originala, nemarginita si de nerefacut vreodata de altcineva. Poveste este atat de originala, incat, daca ar fi scrisa de altcineva ai fi urat-o si dispretuit-o cu primul capitol citit.

Asa ca, give it a try, mai ales ca e o carte de John Green. Nu o s-o urasti, chiar deloc, dar poate nici nu o s-o adori, ceea ce chiar perfect. Ador genul asta de carti care ma fac indecisa, don’t you? :)

Si nu uitati de filmul bazat pe acesta carte, care va aparea in iunie a acestui an:

Cartea are 365 de pagini, coperta paperback cu supracoperta si o puteti comanda pe de site-ul Editurii Trei.

Favorite quotes:

„People say friends don’t destroy one another

What do they know about friends?”

„Lui Margo i-au placut dintotdeauna misterele. Si tinand cont ceea ce a urmat, mereu m-am gandit ca a iubit atat de mult misterele, incat a devenit ea insasi unul.”

„…au inceput sa se gandeasca mai des la el. La viitor. Iar acum viata a devenit viitorul.”

„Frumusetea lui Margo era un soi de corabie a perfectiunii – fara vreo fisura si imposibil de fisurat.”

„De aproape, toate lucrurile sunt mai urate.

Nu si tu.”

„Da, era o coarda penibila, dar era singura care-mi mai ramasese, si toate fetele de hartie au nevoie de macar o coarda, nu-i asa?”

„Ea a ridicat un picior si si-a lasat toata greutatea pe mine cand a executat aceasta miscare. Oti a avut incredere in mine, ori a vrut sa cada.”

„Voiam sa zic doar ca face lucruri in stilul lui Margo. Scrie povesti. Transforma lumi.”

„Acesti copii sunt un soi de baloane cu heliu legate cu sfoara. Si atata se smucesc, pana se intampla ceva, iar sfoara e taiata si ele zboara departe. Si e posibil sa nu mai vezi niciodata acel balon. Sau e posibil ca in trei-patru ani de-acum, sau in trei-patru zile, vantul sa aduca balonul inapoi acasa. Dar, asculta, pustiule, tot timpul se taie sfoara baloanelor. Probelema cu aceste baloane este ca sunt prea multe. Cerul e plin-ochi cu baloane care se ating unul de celalalt in timp ce zboara de colo-colo. Te uiti dupa baloanele de pe cer si poti sa vezi toate baloanele, dar nu poti sa vezi balonul cuiva anume. Si iti pare rau pentru pustiul asta, fiindca singurul lucru mai rau decat un cer plin de baloane pe care il vezi tu este ceea ce vede el: o zi limpede si albastra, intunecata doar de acel balon. Dar imediat ce sfoara este taiata, pustiule, n-o mai poti lega la loc.”

„Vreau sa zic, la un moment dat trebuie sa incetezi sa te mai uiti la cer, altminteri intr-o zi ai sa te uiti in jos si-ai sa vezi ca si tu ti-ai luat zborul.”

„Voiam sa rup acoperisul si sa luminez intregul spatiu, astfel incat sa pot vedea totul deodata, in loc sa folosesc lanterna cand intr-o parte, cand intr-alta.”

„Cu cat lucrez mai mult cu oamenii, a spus el, cu ata imi dau seama ca duc cu totii lipsa de oglinzi bune. Pentru oricine e foarte greu sa ne arete asa cum suntem, iar pentru noi e extrem de greu sa aratam cuiva cum ne simtim.”

„Dar nu esti de parere ca la un anumit nivel fundamental ne dam seama ca e greu sa intelegem ca alti oameni sunt fiinte umane la fel cum suntem si noi? Ii idealizam ca pe niste zei sau ii alungam ca pe niste animale.

Adevarat. Si ferestrele oarbe au constiinta.”

„Orasul era de hartie, dar amintirile nu erau.”

„…placerea nu consta in a face acel lucru; placerea consta in a-l planui.”

„Ii auzim pe altii si putem calatori spre ei fara sa ne miscam, si ni-i putem imagina, si suntem cu totii legati unul de celalalt printr-un sistem nebunesc de radacini ca niste fire de iarba – dar jocul ma face sa ma intreb daca noi chiar am putea vreodata sa devenim cu totul altcineva.”

„Ce lucru inselator sa crezi ca o persoana e mai mult decat o persoana.”

„Ma uitam in jos si ma gandeam ca eu eram facuta din hartie. Eu eram persoana aceea fragila si care putea fi impaturita, nu altcineva. Si tocmai asta-i problema. Oamenii adora ideea uneu fete de hartie. Mereu au facut-o. Si cel mai rau lucru e ca si mie imi placea. Eu am cultivat-o, stii? Pentru ca e oarecum minunat sa fii o idee pe care toata lumea o place.”

„Vesnicia e compusa din clipele prezente, spuse ea.”