Recenzie Invitatie la vals

Invitaţie la vals este un roman de dragoste scris de către Mihail Drumeş. Printre scrierile autorului se numara si Elevul Dima dintr-a şaptea şi Scrisoare de dragoste.

Romanul prezintă viaţa personajului principal masculin, felul in care se dezvoltă acesta, cum gândeşte şi nu în ultimul rând…cum iubeşte. Obişnuit să îşi seducă amantele, să le aibă şi apoi să le părăsească, numai de dragul sentimentului de măreţie, trufie, pe care îl simte atunci când ele îi cerşesc împăcarea, el îşi primeşte pedeapsa prin dragostea vieţii sale, Mihaela.


My opinion:

Probabil multa lume de la noi a citit deja aceasta carte si stie despre ce e vorba. Cei care ati facut-o, bravo voua. Cei care nu, trebuie sa va apucati neaparat de ea.

Am auzit prima data de ea, spre rusinea mea, in clasa a X- a de la o prietena de a mea, care nu tare era in pasiuniile cititului; a spus ca acesta carte i-a schimbat perspectiva asupra lumii, si, of course, asupra literaturii noastre romane. Am luat-o ca pe un lucru bun, si mai ales ca pe un soc. Si totusi, de ce mi-a trebui atat de mult pana sa o citesc? Pentru ca doar acum as fi putut intelege aceasta carte, pentru a-mi aminti de puterea cuvintelor in favoarea dragostei.

Invitatie la vals este vorba despre o iubire atat de pasionala, si atat de magica cum nu crezi ca ai mai intalnit vreodata. Povestea celor doi tineri, si mai ales timpul mitic in care se plaseaza este ceea ce-l face pe cititor sa dainuiasca intr-o pura magie. Pentru ca acesta carte este o magie. Vraja care te invaluie din primul pasaj al cartii, lumea care iti este descrisa… Imi era dor de o astfel de lume. Unde nu predomina doar sexul, doar lacomia, doar uratenia sufletului si scopul principal de a rani pe alti.

Acesta carte iti schimba perpectiva gandirii asupra dragostei, si cel mai importat asupra geloziei. Iti prezinta o gelozie, nu bolnavicioasa, ci contructiva. O gelozie care te face sa-ti doresti sa ajuti oamenilor doar pentru a le arata ca tu poti. Tu esti capabil de lucruri marete,  chiar daca lucrurile dintre noi odata prezente, nu mai sunt vesnice.

Am adorat acesta iubire. Am adorat multitudinea de metafore si filozofie din declaratiile celor doi. Am adorat aceasta iubire care iti ucide inima si sufletul.

Invitatie la vals ce ceea ce merita literatura noastra romana.

Favorite quotes:

“Tarmul lumii pe care l-am parasit e mult prea departe, si, chiar daca m-ar ademeni calea intoarsa, tot degeaba-i: nu mai am putere sa vreau.”

“…pasiunile fug de lumina – lumina le omoara.”

“ – Ce mai faci, domnule Petrican?

 Acesta intrebare insotita de zambet a marcat inceputul tragediei mele.”

“Ce e dragostea decat o taina pe care o acund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii?”

“Tu esti, Micaela, aceea pe care o caut fara s-o gasesc? Aceea pe care o astept si nu vine? Aceea careia ii scriu si nu-mi raspunde? Mi se pare ca te vad in toate femeiile si nu tea flu in niciuna. Te simt cand prezenta, cand plecata – totusi mereu actuala. Daca uneori te prind de mana, faptura ta se topeste ca un fulg de zapada…”

“Stiu ca mi-o vei inapoia. Nu-I nimic. Asta e soarta scrisorilor mele. Imi ajunge s-o citesti. Si ai sa citesti zilnic de acum inainte, luni, ani, ceea ce se petrece in sufletul meu, daca nu vii sa-mi iei mainile sis a descoperi in ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sadit-o sip e care nu poti s-o sfarami orice ai face, pentru ca e opera ta, nu a mea.”

“Numai lipsa unui obiect ori a unei finite care ne-a apartinut odata ne pune in lumina adevaratul pret.”

“Mi se pare – imi spuneam – ca deocamdata nu iubesc… decat iubirea.”

“O sarutam pe ochi, pe fata, pe gat, pe umeri, cu frenezie smintita, parca mi-era frica sa nu se volatilizeze in aer ca o intruchipare sintetica, iar eu sa raman pururi insetat de ea.”

“Pe o femeie o cuceresti usor, dar o pastrezi cu greu.”

“Nu, n-o iubesc. Totul nu se reduce decat la o betie a simturilor, o sete capiata de faptura ei. Dup ace-mi potolesc aceasta sete, sunt sigur c-o voi uita ca si cand izvorul ei miraculos nici n-ar fi fost pe lume.”

“Intotdeuna indragostitii au o lumina ciudata pe fata lor, care-l deosebeste pe unul dintr-o mie de oameni.”

“- Asta-i prima sarutare pe Marea Neagra!

-As vrea sa ma saruti pe toate marile pamantului!”

“Aici, in ochii astia frumosi, locuieste puterea ta.”

“Ne trebuie o capacitate de a suferi prea mare si nu stiu dac-o avem. De altfel, alesii dragostei absolute sunt exceptii tot atat de rare ca si geniile…”

“ Oricum – era de preferat iadul cu o femeie desteapta, decat paradisul cu una proasta…”

“- La ce te gandesti?

 -Cum as face sa ne salvam iubirea de calaul ei, Timpul?”

“- Luminatia ta, mi-a spus, prosternandu-se ca in fata sultanului, creau sa fac parte din haremul tau, eu fiind intotdeauna favorita ta…”

“Timpul curge uniform pentru toata lumea, ca apa unui rau. Numai ca oamenii de pe mal nu merg la fel. Batranii se misca anevoie, raman mereu in urma apei si de aceea li se pare ca timpul trece atat de repede. Noi, tinerii, alegam vartos, lasand timpul mereu in urma noastra.”

“Nu sorbi prea insetat din fericire, caci fericirea e insatiabila ca apa sarata a naufragiatului: cu cat bei, cu atat iti creste setea.”

“Inima unei femei nu se topeste chiar daca ai arunca-o la cuptoarele soarelui, o lacrima insa o inmoaie.”

“Banii se pot cheltui, chiar pierde. Averea mintii ramane insa neatinsa: nu s-a nascut acum hotul care s-o fure.”

“Pe cand noi, femeile, cand iubim, ne dam integral mistuindu-ne in asa fel, incat nu ne ramane decat umbra celor ce a fost. Iata de ce prabusirea noastra in lipsa coloanei vertebrale e asa de catastrofala.”

“Si inca ceva: trebuie sa stii ca nicio razbunare nu e mai cumplita ca aceea ce izvoraste din dragoste.”